|
|
Monica Ali
Brick Lane
Editura Curtea Veche, 2006
*****
Intro
Monica Ali s-a născut în 1967 la Dhaka, în Bangladesh, într-o familie anglo-bengaleză, şi a emigrat în Marea Britanie împreună cu părinţii, la vârsta de trei ani. A crescut în Bolton, în apropiere de Manchester, şi a studiat filozofia, ştiinţele politice şi economice la Universitatea Oxford.
Primul său roman, Brick Lane, nominalizat la cele mai prestigioase premii literare (Man Booker Prize for Fiction, Guardian First Book Award, British Book Awards, The National Book Critics Circle Award, Orange Prize, Commonwealth Writer's Prize ş.a.) şi tradus până în prezent în douăzeci şi nouă de limbi, i-a asigurat un loc incontestabil în avanscena literelor britanice. Cel de-al doilea roman al său, Alentejo Blue, a fost publicat în iunie 2006.
*****
Capitolul 1
Districtul Mymensingh, estul Pakistanului, 1967
Cu o oră şi patruzeci şi cinci de minute înainte ca viaţa lui Nazneen să înceapă - să înceapă la fel cum avea să continue o bucată de vreme, adică într-un mod incert -, mama ei, Rupban, simţi o mână de fier care o strângea de burtă. Rupban şedea chircită pe un taburet scund cu trei picioare în faţa colibei unde gătea. Tocmai jumulea o găină, fiindcă venise vărul lui Hamid din Jessore şi se pregăteau să sărbătorească.
- Pui-pui, eşti bătrână şi aţoasă, spuse ea, adresându-i-se păsării pe nume, aşa cum făcea întotdeauna, dar vreau să te mănânc, oricât de greu mi-ai cădea. Iar mâine n-o să mănânc decât orez fiert, fără paratha.
Mai smulse câteva pene, privindu-le în timp ce-i pluteau în jurul degetelor de la picioare.
- Aaai, spuse ea. Aaaai. Aaaai.
Îi venise timpul. Timp de şapte luni crescuse ca un fruct de mango în copac. Doar şapte luni. Dar pe acestea le pusese deoparte. O vreme, timp de un ceas şi jumătate, deşi nu mai ştia nimic de ea, până ce bărbaţii se întoarseră de la câmp, ridicând nori de praf şi bătându-se cu mâna pe burtă, Rupban strânse în mână gâtul fără vlagă şi osos al lui Pui-pui, rostind doar vine, vine de câte ori era întrebată ce-i cu găina. Umbrele copiilor care se jucau cu pietricele şi se împingeau unul pe altul deveniseră lungi şi ascuţite. Mirosul de chimion prăjit şi de nucşoară plutea pe deasupra locului. Caprele scoteau behăituri înalte şi slabe. Rupban, ţipete de arşiţă albă şi sânge roşu.
Hamid ieşi în goană din latrină, deşi nu-şi terminase treaba. Trecu în fugă peste straturile de zarzavat, pe lângă turnurile din snopi de orez, mai înalte decât cea mai înaltă clădire, peste drumul noroios care înconjura satul, până ajunse în curtea sa, unde puse mâna pe un par, ca să-l omoare pe cel care o omora pe nevastă-sa. Ştia că ea e. Cine ar fi fost în stare să spargă sticla cu un singur ţipăt, dacă nu ea? Rupban era în coliba de dormit. Sulul pe care dormea era desfăcut, dar ea stătea în picioare. Cu o mână strângea umărul lui Mumtaz, cu cealaltă o găină pe jumătate jumulită.
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... =9159#9159
_______________________________________
 
|
|
