|
|
Visul şi realitatea / Paradoxul lui Semprun
Nicolae Baltă, Iuliana Alexa
26.01.2005
Jorge Semprun
Scrisul sau viaţa
Editura Paralela 45, 2000
traducerea de Nicolae Baltă
Citiţi un fragment din această carte.
*****
Visul şi realitatea
Născut în 1923, la Madrid, într-o familie de intelectuali, Jorge Semprun se exilează în timpul războiului civil din Spania, împreună cu familia, în Franţa, unde termină liceul şi apoi urmează cursuri de filosofie la Sorbona. În 1941, intră în organizaţia comunistă a Rezistenţei, FTP (Franc-Tirori şi Partizani), iar în 1942 în Partidul Comunist Spaniol. În 1943 este arestat de Gestapo şi trimis în lagărul de concentrare de la Buchenwald, cu eticheta de "roşu spaniol". După eliberare, lucrează până în 1952 ca traducător la Unesco. Începând din 1953, coordonează, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Spaniol în exil activitatea clandestină a rezistenţei împotriva regimului lui Franco, ulterior fiind cooptat în Comitetul Central şi în Biroul Politic. Între 1957 şi 1962, conduce activitatea clandestină a PCS în Spania, sub pseudonimul de Federico Sanchez, însă în 1964 este exclus din partid din cauza unor divergenţe în privinţa liniei acestuia. Între 1988 şi 1991, la solicitarea lui Felipe Gonzales, este ministru al Culturii în guvernul spaniol. Actualmente trăieşte la Paris, în vecinătatea Turnului Eiffel.
Din 1963, când i-a apărut prima carte (Le grand voyage, care a primit premiul Formentor), Semprun a publicat 12 cărţi, cu tematică de regulă autobiografică şi gravitând în jurul aceloraşi subiecte: experienţa lagărului, raportul dintre bine şi rău, implicarea politică, raportul dintre disciplina ideologică şi libertate. Cartea sa esenţială este însă Scrisul sau viaţa, pentru scrierea căreia i-au trebuit aproape zece ani.
Depăşirea unei experienţe traumatizante în cel mai înalt grad şi asimilarea ei prin scris: aceasta constituie tematica romanului lui Jorge Semprun, Scrisul sau viaţa. Existenţa unui tânăr de douăzeci de ani suferă o fractură care pune sub semnul întrebării toate certitudinile şi reperele de până atunci, ca urmare a revelaţiei aduse de experienţa detenţiei într-un lagăr de concentrare nazist. Revelaţie, printre altele, referitoare la natura umană, ce se dovedeşte a fi duală, scindată între Bine şi Rău, dar şi la una dintre cele mai rare şi mai terifiante experienţe: aceea, paradoxală, de trăire a morţii.
Pentru tânărul eliberat din lagărul de la Buchenwald de trupele legendarului general Patton, în aprilie 1945, problema esenţială pe care o are de înfruntat nu este însă numai cea constituită de multitudinea de revelaţii provocate de experienţa lagărului, ci şi imposibilitatea de-a "depune mărturie" despre ea. Printre primele "proiecte" ale tânărului cu gânduri de scriitor, revenit la o viaţă pe care o speră normală se numără, firesc, şi acela de a-şi descrie experienţa, aşternând-o în paginile unei cărţi. Există, desigur, şi un scop paralel, urmărit în subsidiar: cel de a se elibera de trauma suferită, împărtăşind-o lumii neştiutoare. Aceasta fiindcă, după cum va constata în scurt timp protagonistul, amintirea celor întâmplate nu se lasă deloc alungată. Tinereţea, sănătatea redobândită, petrecerile, cărţile, prietenii şi iubitele de care nu duce lipsă nu reuşesc să exorcizeze teroarea remanentă. Pe lângă incidentele oarecum previzibile (o melodie de-a lui Armstrong cântată la trompetă într-un local parizian reînvie cu brutalitate noaptea petrecută într-un centru de repatriere din Germania, unde câţiva soldaţi de culoare au dat un recital de amatori interpretând repertoriul aceluiaşi cântăreţ, amintindu-i deopotrivă de orchestra clandestină improvizată de un deţinut ceh pasionat de jazz), amploarea traumatismului îi joacă feste de-a dreptul hidoase: adormind lângă iubita sa, într-un apartament parizian, Semprun este trezit în puterea nopţii, la fel ca la Buchenwald, de glasul gutural al ofiţerului SS care ordonă, la megafoane, stingerea crematoriului, pentru ca flăcările aruncate pe coş să nu constituie un reper pentru bombardierele anglo-americane plecate în misiune. Cutremurat de ceea ce constată că i se întâmplă, tânărul înţelege că, orice ar face, va rămâne pentru totdeauna prizonierul unei incertitudini chinuitoare: aceea de-a nu mai şti care este realitatea şi care visul, zilele şi nopţile de la Buchenwald sau viaţa la care a revenit de curând şi care i se aşterne în faţă, cu tot ce cuprinde şi ar putea cuprinde ea. ("Viaţa, copacii în noapte, muzica de la «Petit Schubert» nu erau decât un vis. Totul era un vis de când părăsisem Buchenwaldul, pădurea de fagi de pe Ettersberg, realitate ultimă." Senzaţia aceasta, care ulterior se va dovedi o trăsătură specifică a acestui tip de experienţă, îi va fi confirmată de Primo Levi, alt fost deportat devenit scriitor, care reuşise să-şi relateze experienţa la scurt timp după consumarea ei: "Un vis în interiorul altui vis, care variază în detaliile sale, dar a cărui substanţă este identică. Un vis care te poate trezi oriunde: în liniştea unei pajişti verzi sau la masă cu nişte prieteni. De ce nu cu o femeie iubită, aş adăuga eu? Uneori cu o femeie iubită, în chiar momentele când faci dragoste. [...] nimic altceva nu e adevărat în afară de lagăr, tot restul nu va fi fost, de atunci încoace, decât un vis. Nimic nu e adevărat în afară de fumul crematoriului de la Buchenwald, de mirosul de carne arsă, de foame, de apelurile sub ninsoare, de bătăile cu bastonul, de moartea lui Maurice Halbwachs şi a lui Diego Morales, de duhoarea fraternă a latrinelor din Lagărul Mic."
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... 0176#10176
_______________________________________
 http://saturnalia.3xforum.ro/ ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
