|
|
Vlad T. POPESCU: Vrăjitoarele grase nu sunt arse pe rug
AVEAI NEVOIE de ea, aveai nevoie de cuvintele ei, oricât de aspre ar fi fost, erau singura apărare în faţa vieţii din care nu doreai să înţelegi prea multe, erau vălul ce-ţi ascundea faţa oraşului dezordonat şi cinic, pe care l-ai fi părăsit oricând pentru o urmă de speranţă. Dar ceea ce reuşiseră oamenii lui Ceauşescu era uciderea încrederii într-un alt viitor, prezentul nu mai însemna decât goana furnicilor după mâncare, spaima lor de a nu fi strivite de bocancii răuvoitorilor, dorinţa cleioasă de a fi asemenea celorlalţi, chiar dacă asta însemna suprema umilinţă.
Bănuiai că se poate mânca mai bine decât îţi era sortit, că hainele tale nu sunt sexy ci poartă pecetea vulgarităţii doar pentru că fustele scurte consumă mai puţin material, ştiai că ar fi posibil să te învălui în norul protector ce numai aleşilor le este îngăduit, dar nu încercai să-ţi fie mai bine din lene sau pentru că ştiai că încă nu sosise momentul.
Nu erai decât una din multele femei pentru care bărbaţii nu s-ar apuca să scrie poezii, dar ar scoate fără să crâcnească bani din buzunar, frumuseţea ta nu avea subtilităţi, nu solicita decât rudimentar imaginaţia şi, privindu-te, cele mai amarnice obscenităţi păreau posibile.
- Ar fi fost bine să-mi fie ruşine cu tine, Cristina, ar fi fost bine să uit că mai exişti, îţi spunea femeia îmbătrânită înainte de vreme, deşi ruşinea, acolo de unde venea ea, era mai mult teama ca vecinii să nu afle cu ce te ocupi.
Vecinii erau mulţi şi răi, ca într-o mahala, privirile lor veninoase nu scăpau nici un amănunt, iar felul în care îţi aruncau în faţă cele mai dure cuvinte ar fi îngropat de viu un om normal. Slabi, ciufuliţi şi prost îmbrăcaţi, păreau mereu uniţi împotriva voastră, nimeni nu vă lua partea orice aţi fi făcut pentru că îşi aveau credinţele lor, nimic nu era mai rău decât să le treacă o pisică neagră prin faţă, îşi spuneau poveştile lor, bârfe despre cum s-a îmbogăţit măcelarul din colţ, îşi trăiau petrecerile lor, un fel de întrecere în a goli cât mai repede sticlele puse la bătaie, chiar şi acolo unde nu eraţi invitaţi. Orice nou-sosit în cartier era adoptat instantaneu, voi, sosiţi acolo primii, când blocurile se înălţau scheletice dintre gunoaie, eraţi încă nişte străini.
Mutatul la bloc fusese cel mai important eveniment din viaţa lor, ştiau exact data şi ora la care sosiseră cu bocceluţa în faţa uşii din placaj, puteau şi după douăzeci de ani să-ţi descrie apartamentul aşa cum îl găsiseră, fără chiuvetă şi cu firele ieşind din pereţi ca nişte viermi, acolo unde ar fi trebuit să fie prizele, iar anii trăiţi într-o curte cu case dărăpănate erau amintirea urâtă faţă de care toate mizeriile întâmpinate în calitatea lor de locatari la bloc deveneau suportabile.
Fiecare îşi alcătuia o lume a lui, numai a lui, prin care ceilalţi treceau doar ca nişte umbre, spaţiul vital se reducea la câţiva metri pătraţi de linoleum, realitatea ceda în faţa unui misticism desuet, unii îşi mai făceau semnul crucii doar cu limba pe cerul gurii, rarele prietenii erau interesate, calităţile celor pe care îi cunoşteai erau funcţia şi posibilitatea de a se înfrupta din banii obştii, părinţii erau goniţi înainte de a transmite copiilor cele mai elementare cunoştinţe, cei născuţi după 1950 aveau mari dificultăţi în a spune mărului măr, nu ştiau să lege via, nu înţelegeau schimbarea anotimpurilor altfel decât printr-o moderată grijă asupra hainelor pe care le trăgeau dimineaţa pe pielea duhnind a transpiraţie, şi vai de ei dacă ar fi fost aruncaţi prin timp cu o sută de ani în urmă, ar fi murit de foame alergând prin curte o găină fără să ştie cum îi pot suci gâtul. Iar tu ai fi vrut să uiţi şi puţinul pe care ea reuşise să ţi-l transmită ca şi cum astfel ai fi purtat, prin ceea ce ştiai, stigmatul familiei tale.
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... 0574#10574
_______________________________________
 http://saturnalia.3xforum.ro/ ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
