|
|
Mircea Horia Simionescu - Bibliografia generală
Prima pagină Pagina anterioară Pagina următoare
MARIO SALVA GŐTTINGEN: "Cartea apelor" - Este vorba de o maşină de smântânit care, în vara lui 1916, a mers câteva zile în gol, satul pe care-l deservea fiind pustiit de război. Autorul ne conduce cu măiestrie în faţa smântânitorii. Maşina este frumoasă, are două ţevi, una care intră şi o alta care iese, două butoane, roşii amândouă. Ni se demonstrează că, la nevoie, ele pot fi răsucite cu plăcere.
Iată, pe cărări şi prin vecinătăţi, locuitorii satului se întorc din bejenie. La început, toţi cad de acord, în urma studiului amănunţit al celor două butoane, că smântânitoarea merge în gol. Se dau explicaţii: un dezertor a încercat să producă unt fără să fi turnat mai înainte lapte, lucru interzis chiar şi în condiţii de pace; un obuz a explodat în apropierea agregatului, smulgându-i maneta cu care se punea în mişcare bătătorul; o pasăre şi-a făcut cuib în rezervor, mai puţin îndemnată de confortul căuşului cât de semnificaţia locului; în fine, maşina merge în gol pentru că nu are prospect.
Tot cercetând lucrurile, locuitorii satului, care năzuiesc fierbinte să obţină smântână rece, încep să afirme păreri diferite. Pe măsură ce smântânitoarea se opinteşte şi sughite, gândurile lor curate lucrează: opiniile se separă, susţinute felurit de indivizi, apoi de familii întregi, de grupuri şi ginţi, în rivalitate de argumentaţie. Se mai găsesc unii - ce e drept, puţini la număr - care susţin că smântânitoarea e perfectă şi nu le rămâne decât să întindă cuţitul spre a-şi unge cu unt felia de pâine.
Printr-o dialectică firească, opiniile se diversifică şi mai mult. Se formează păreri, în funcţie de categorie socială, clasă de salarizare (în cazul celor din aparatul administrativ), meserie, rasă, grupă sangvină, apartenenţă psihosomatică, grad militar, circumferinţă craniană, circumscripţie financiară, parohie.
În continuare, oamenii reacţionează după cum le dictează interesele, obiceiurile, tradiţia orală, culoarea veşmintelor, preferinţele culinare şi practica sexuală. Opiniile se mai împart după atitudini şi avere, talent şi idealuri, posibilităţi şi năzuinţe, după netto şi brutto, după caracterul continentelor şi al zonelor de influenţă. Se aşteaptă părerea Angliei şi a Republicii Dominicane.
Povestirea filozofică a lui Mario Salva Gőttingen urmăreşte să înfăţişeze cititorului geneza şi legitimitatea tuturor opiniilor care circulă astăzi prin lume. Studiul atent al unui fenomen - de pildă, participarea unui avocat la campionatul european de sărituri de la Copenhaga - nu poate fi înţeles fără considerarea analitică a ideilor cu care a venit în contact, înainte şi după competiţie. Concluzia cărţii: singurul criteriu de apreciere calitativă a unei opinii ce câştigă adepţi este raportarea ei la mersul în gol al unei smântânitoare. (Editura "Armand Didot", Paris, 1927.)
MAURICE PRINTEMPS: "Papa Clement al XII-lea şi lovitura după ceafă" - După ce descrie splendoarea curţii papale, Maurice Printemps, care a locuit cincisprezece ani la Vatican spre a cerceta arhivele, face un admirabil portret al marelui Clement al XII-lea. De remarcat fina observaţie, presărată egal în paginile scriitorului (v. pag. 26-27 şi 102-103). Carte excelentă. Nu se explică însă în ce constă concret lovitura după ceafă, dacă se aplică simplu, cu palma, sau se folosea un obiect oarecare, dacă era dureroasă sau numai usturătoare, dacă, în fine, producea desprinderea sufletului de trup sau numai mâhniri. Aluzia la tăria sfântului duh nu satisface. (Editura "Se", Grenoble, 1940.)
ORLANDO SABENA: "Cu Luther în furculiţă" - Plecând de la versul lui V. Alecsandri, "Cu Niniţa-n gondoletă", Orlando Sabena construieşte o amplă povestire, în care apar câteva sute de personaje încleştate într-o luptă crâncenă pentru o moştenire. Oamenii se învârtesc plini de ură în jurul averii râvnite, îşi dau coate, se linguşesc, se târguiesc, se împrietenesc, apoi se freacă unul de altul, se irită, se ceartă, se îmbrâncesc, se ciupesc, se scuipă, se zgârie, îşi rup hainele, se lovesc cu pumnii. O horă imensă, faţă de care obiectul gâlcevii apare neînsemnat. Hora se destramă şi sfârşeşte într-o sângeroasă încăierare; rămâne la mijloc, pe iarbă, sfâşiat, în izmene de flanelă, cu ochii învineţiţi, însângerat, domnul Negatif, un tânăr şi talentat biolog care tocmai studia în localitate specia de musculiţe Antrax petullia, zisă şi Acriţa. Moştenirea, nicăieri.
Romancierul încearcă să-i dea de urmă, dar renunţă. Un autor care îşi permite să lase lucrurile baltă, fără măcar să dea dimensiunile imobilelor, să consemneze valorile principale convertibile în aur, să ofere relaţii despre ipoteci şi chiriaşi etc. mi se pare lipsit de seriozitate. Cartea a primit un premiu la Veneţia în 1934, dar asta dovedeşte din partea juriului dezinteres pentru valorile materiale naţionale. De remarcat coperta cărţii, dintr-un cauciuc fin, care se poate spăla uşor, cu puţin săpun şi apă călduţă, limpezit şi şters apoi cu o cârpă moale, de două, trei ori. (Editura "Lombardi", Roma, 1940.)
NATALIA SINNA: "Ploşniţa de sticlă". Nuvele (Editura "Paramount 60", Chicago, 1962.)
MYRON CHEVALIER: "Misiunea doamnei Sachelarie în literatura americană" - Dacă la începutul secolului contribuţia d-nei Marioara Sachelarie, născută Mătăsăreanu, la dezvoltarea literaturii americane era aproape cu totul necunoscută, astăzi această chestiune, datorită studiilor numeroase şi competente apărute în ultimul deceniu, este pe deplin lămurită. Se ştie că, până pe la 1840, America nu-şi pusese problema să-şi înjghebeze o literatură. Tot ce se încercase până atunci în roman, teatru şi poezie nu putea avea un caracter peren, pentru că lucrările apărute fuseseră scrise de particulari, îndemnaţi de interese meschine, de sentimente întâmplătoare. Trebuia inaugurată o literatură modernă, rapidă, confortabilă, cu frâne hidraulice şi cu semnalizatoare de direcţie. Cine să se încumete? Se vădeau pretutindeni ezitări. Se ezita individual, se ezita în grup. Atunci s-a hotărât cineva. Era o femeie. Era o femeie din îndepărtata Românie, care nici nu bănuia atunci că va întemeia literatura americană. Era Marioara Sachelarie din Găeşti, fiica cinstitului părinte Matei Sofronie Mătăsăreanu. Neluând în seamă greutăţile dar luându-şi cu ea un geamantan cu schimburi şi alimente, Marioara trecu grabnic oceanul şi se puse pe treabă. Cartea lui Chevalier, care se înscrie printre cele mai documentate în această problemă, relatează fapte şi episoade care dovedesc cât de puternic a fecundat prezenţa româncei literele americane, lăsându-se uneori ea însăşi ca orice spirit receptiv, fecundată. Greul fusese învins. Ce s-a făcut după moartea ei n-a mai fost, desigur, tot atât de dificil. Au apărut curând spirite alese, de la Walace şi Poe la Caldwell şi Hemingway. Poate că unii au realizat chiar mai mult. Dar greul fusese luat în piept, şi încă de cine? De o femeie. "Generaţia noastră îi este recunoscătoare", declara într-o emisiune recentă postul de radio Alaska. (Colecţiile "Brandenburg", Texas 1959.)
ALIN RICHTER-NORDAU: "Povestiri cu maioneză" - Dintre mult prea numeroasele naraţiuni ale marelui povestitor, au fost alese doar Foci şi zepeline şi Electricitate la 60 de metri, oricum nu cele mai rezistente lucrări ale maestrului. "Scriitor de nimic, Richter-Nordau mă indispune - scrie Gym Pampass - Nu el a contracarat oare mişcarea de emancipare a paracliserilor, obligându-i pe bieţii oameni să se adreseze sindicatului?" "Nordau e totuşi genial, citiţi-i textele!" - îndeamnă H. Descamps în Ist. lit. "Nici nu mă gândesc să-l iau în mână! - strigă dintr-un articol Pampass. - Dacă un scriitor face o năzbâtie, mi-l scot definitiv de la inimă şi-l ignor în vecii vecilor!" "Ce facem atunci cu Petrarca, care îşi înşela frecvent creditorii?" "Îl lăsăm să se descurce singur, critica nu are obligaţii."
"După Dostoievski, nu cunosc un scriitor mai profund", scrie în capitolul pe care i-l consacră în Enciclopedia britanică, Giovanni Strepto. "Englezii n-au avut niciodată criterii", revine Gym Pampass, după lectura capitolului, în traducere. (Editura "Progress", Oslo 1828.)
RALPH JACOB TRASCOUNT: "Submarinul de cocă" - Roman în două volume. În afară de numeroase greşeli de tipar, cartea abundă în platitudini de felul: "Dacă v-aţi trezi, contrar obişnuinţei, într-o dimineaţă la ora trei, şi aţi privi cerul, apoi aţi lua primul tren spre capătul lumii, coborând totuşi la a doua staţie, ca să îngăduiţi soarelui să răsară de undeva, şi, privindu-l în faţă, aţi juca în mijlocul câmpului, printre maci şi margarete, rolul nebunului din oricare piesă cu nebuni, apoi aţi porni spre nord-vest, orientarea precisă fiind calitatea dumneavoastră dominantă, şi aţi intra în vorbă cu primul ţăran întâlnit, desigur în vârstă de 100 de ani, şi apoi cu o femeie rătăcită, hotărâtă să vă ajute să rataţi o mare carieră, şi, în sfârşit, aţi urca munţii, care s-ar lăsa pe burtă ca o pisică enormă, şi aţi trece dincolo, unde poate să vă întâmpine noaptea pe care n-aţi mai văzut-o niciodată, cea fără electricitate, fără pat, cu marşarier, fără stele pictate, noaptea despre care v-am mai vorbit şi altădată?
Dacă, mai târziu, după ce aţi coborât în adâncul întunericului şi v-au ieşit în cale păsări şi peşti trăind laolaltă, printre vegetaţii de pluş umed şi printre perdelele unei muzici cu două flaute şi ţimbale, v-ar atrage întoarcerea acasă, şi, revenind în sufragerie, v-aţi aşeza ca altădată în faţa televizorului, n-aţi muri oare de râs şi nu v-ar fi ruşine de înţepenirea dumneavoastră în cadrul ecranului, de conectarea aparatului nervos la canalul 13, de prea multele reclame pe care la îngurgitaţi, pe care le-aţi îngurgitat cu bunăvoinţă şi care constituie bagajul dumneavoastră unic de cunoştinţe, transmis fără încetare şi celorlalţi, ziua şi noaptea?
Şi dacă toate lucrurile, câte se află în preajmă, ar râde de dumneavoastră, ar râde cu hohote, camaradereşte, plăcut, până ce paharul aşezat pe masă ar binevoi să plesnească şi ar sări cioburile pe covor, iar ceilalţi, ai casei, înfricoşaţi, n-ar înţelege ce s-a întâmplat, s-ar refugia grabnic într-un roman poliţist, în timp ce dumneavoastră ştiţi bine că s-a întâmplat exact ceea ce trebuia să se întâmple?" (Editura "Teo Reder", Viena, 1958.)
MARIUS HOLST: "Din Roderigo nu se poate reţine decât apa" - Ni se propune o experienţă: ştiindu-se că în lume foarte mulţi îşi închipuie că au un talent pe care în realitate nu-l au, se ia un exemplu numit Roderigo, tenor, şi se îndeamnă la cântat. Cântă o săptămână, cântă un an. Se constată că greutatea corporală scade, că trupul, mai înainte viguros, s-a deshidratat, iar resturile nu sunt decât nişte coji pe care vântul le spulberă uşor. Explicaţia este următoarea: individul nu exista, simpla concentrare a apei nu putuse alcătui o persoană, cu toate pretenţiile exprimate şi în ciuda câtorva contracte cu semnătură şi parafă. Regulă: orice Roderigo căruia i se întreţine cantitatea constantă de apă în organism poate produce cântece, fără ca acestea să intereseze pe cineva şi fără ca el să scadă ca volum. (Editura "Ra", Cairo, 1952.)
MATEO SENTEMBRINI: "Catalog de vise contemporane" - Vă daţi seama, dacă măcar unul din zece vise nocturne ar căpăta printr-o minune consistenţă, ce interesant ar fi? Am avea pe lume încă un univers, dacă nu unul şi jumătate. Am prinde în obiectivul aparatului de fotografiat două Grete Garbo, în urechi ne-ar cânta două simfonii a V-a, s-ar lucra ca în şcolile cu clase paralele cu B, C, D etc. Am înregistra pe banda de magnetofon răcnete de nesuportat. (Motto şi argument al cărţii.) "Cea mai slabă dintre cărţile neîntrecutului artist al cuvântului care a fost M. Sentembrini. Valoroasă poate numai ideea de la care pleacă. Tratarea e întristător de săracă. Stilul, alterat.", scrie Jean Felix Galor în "Les livres", dec., 1960. ("Flammarion", Paris, 1959.)
NICOLAUS REMBRANDT: "Războiul filozofilor" - În anul 1928, spre toamnă, s-a aprins în zona Mediteranei nord-orientale un aprig război între filozofii locali. Pricina: Platon contrazisese pe Democrit în problema comensurabilităţii spaţiului, şi făcuse asta cu oarecare superioritate, atitudine interpretată de adversar drept arogantă. Interveniră ca mediatori pitagoreicii, nesiguri totuşi în acţiunea lor. Primele trei capitole ale cărţii, vag plicticoase, expun cauzele conflictului - lupta dintre topografii tradiţionalişti şi topometrii empirici, ajunsă la maximă încordare. Cinci alte capitole conţin informaţii privitoare la pregătirile taberelor. Eleaţii, de pildă, sunt surprinşi învăţând pe de rost poemul cu cheie şi luând notiţe pe maculatoare cu foaie velină. Ultimul capitol, cel mai realizat - lupta propriu-zisă a armatelor filozofice - este capodopera lui Rembrandt. După ce se arată cum s-au extins disputele de-a lungul întregii coaste a Adriaticii mijlocii şi au pătruns, prin colonişti, până în Sciţia şi Germania meridională, luptele ne sînt înfăţişate cu priceperea unui Xenofon. Combatanţii încep tirul. În loc de obuze, ei îşi trimit precepte şi judecăţi de calibru mijlociu, sentinţe de 101 mm, cu explozie întârziată, Periandru, Ferekyde şi Teopomp reglând admirabil tirul. Avioanele lansează adevăruri rotunde, bine şlefuite. în largul mării Adriatice, un portavion este scufundat cu ajutorul minelor confecţionate din pergamentul unor tratate medievale. Mitralierele trag cu monade, tunurile antiaeriene clănţănesc frânturi din discursurile sofiştilor. Marea bătălie de le Samosata este descrisă de Rembrandt cu o savantă ştiinţă a efectelor: La strigătul lui Platon de pe un meterez: "lumea este o iluzie", rândurile duşmane în plină desfăşurare se sparg, se răresc, cad pretutindeni morţi şi răniţi, făcând pe loc afirmaţii morale dintre cele mai convingătoare. Dar inamicul contraatacă cu blindate. "Politica", pe şenile, "Retorica" cu opt guri de foc, "Meteorologia", "Metafizica" aruncă spaima în soldaţii rămaşi pe poziţiile rigide. Neoplatonicienii cumpără de la un neamţ o armă secretă, "Dialectica", pe care o pun în funcţiune. Inamicul protestează, invocă tratatul de la Geneva şi ameninţă cu represalii: va folosi gazele asfixiante şi behaviorismul. Intră în conflagraţie John Locke, Berkeley, enciclopediştii, Spinoza, Auguste Comte şi Alexandr Papanin, autorul unui sistem filozofic cu totul original. Scene admirabile, homerice. Armele par să nu mai tacă. Dar armistiţiul de o oră propus de J. P. Sartre devine, prin compromisul fără nădejde pe care-l oferă, o bază pentru încheierea de convenţii ce, ulterior, vor asigura pacea. Armatele se retrag la bazele lor, filozofii în rafturi. Nu va mai fi război atâta timp cât bibliotecarii îşi vor ţine cărţile în bună rânduială, sub cheie. (Editura "Cerc", Paris 1930.)
AURELIO MERCANTILE: "Frumoasele" - În peste trei sute de pagini, autorul demonstrează că frumoasele nu sunt cele care împodobesc sălile de spectacole, nici cele care alunecă într-o mişcare unduioasă pe marile bulevarde, tulburând liniştea de după amiază a trecătorilor, nici cele care lucrează în laboratoare, birouri, în uzine farmaceutice, albe, planturoase, cu ochii scânteietori, călcând podeaua cu paşi de feline. Frumoasele nu sunt nici cele de la volan, cele din tren, cele de la cursele de cai. Frumoasele sunt altele, altundeva, altceva, altfel. Se emite o ipoteză care ar determina locul, forma, dimensiunile, ocupaţiile, preferinţele şi posibilităţile intelectuale şi fizice ale frumoaselor. (Editura "Gardian", Geneva 1934.)
GABRIELE HANSA: "Înfrângerea francezilor la Popice (1826)" - Una dintre cele mai sângeroase bătălii din întreaga istorie a Franţei a fost cea de la Popice (1826). Cercetările istoricilor, stabilind precis numărul morţilor şi răniţilor, n-au aflat deocamdată cu cine s-au bătut atunci francezii, din ce cauză şi cum s-au încheiat ostilităţile. Fireşte, o pace trebuie să se fi instaurat după acel război, cel puţin pentru câţiva ani, până la bătălia pentru Hernani (1830).
HANS FREGATA: "Determinarea gradului de abstracţionism la sugari" - Rezultatele cercetării laboratorului de abstracţionism al Universităţii din Hamburg. Inconvenientul procedeului propus în tratat: subiecţii cercetaţi nu supravieţuiesc. ("Orienta", Hamburg-Leipzig 1956.)
WOLFGANG APUD: "Suprema infidelitate". Roman - Un om foarte aşezat, Robert Y., lipseşte de la un timp destul de des de acasă. Se ştie că s-a îndrăgostit de o frumoasă actriţă. Colegii îi fac mustrări. Neputându-se înţelege pe sine când constată că-şi iubeşte deopotrivă nevasta şi amanta, slăbeşte, se îmbolnăveşte. Diagnostic: schizofrenie. Totul continuă să se desfăşoare fără drame. În familie flacăra iubirii arde albastru, alături de amantă - flacără vie, roşie. De la un timp soţia, preocupată de sculptură, îşi neglijează gospodăria. Robert află tot mai frecvent praf pe mobilă. Face alergii, care-l demoralizează şi-i agravează maladia dinainte. Într-o dimineaţă fuge de-acasă. Soţia e convinsă că a fugit la amantă, se duce la ea şi-i face o scenă îngrozitoare. Robert trimite însă o scrisoare dintr-un orăşel îndepărtat, unde s-a angajat şofer. Este hotărât să se întoarcă numai atunci când, după ce va fi străbătut drumurile ţării dintr-un capăt la altul, se va fi obişnuit cu praful. (Editura "Félix Mendelssohn - Bartholdy", Hamburg 1954).
DOMITIO HEIMEYER: "Textile şi incertitudini". - "Roman excelent, sentimental şi patriotic, cu pagini în gustul secolului trecut, cu tipuri bine realizate" (Galba Marcetti în Le Courrier). (Editura "Flammarion", Paris 1936.)
RODERIGO SOLWEIG: "Singurătate" - Despre două domnişoare rătăcite pe o insulă. Dramatica lor căutare reciprocă. Când în sfârşit se găsesc, una îşi pierde respiraţia şi trebuie transportată la spital. Un medic se îndrăgosteşte de ea şi o cere de nevastă. Prietena, geloasă pe asemenea soartă, pleacă în India. Peripeţiile din junglă - foarte palpitante. Episodul uciderii cobrei, colosal. Medicul este trimis într-o expediţie, tot în India. Căutări, incertitudini. Domnişoara, care-l iubeşte, nu-l iartă, pentru că există o ură funciară, premeditată, împotriva celui fericit. Îl pândeşte şi-l umileşte. Apare un cardinal. Îi aduce medicului ştirea că soţia i-a murit într-un accident. Cei doi iau avionul spre Europa. Medicul face curând o congestie cerebrală şi paralizează. Devotament şi disperare. Domnişoara se dedică îngrijirii bietului bolnav. Întemeiază o mănăstire. Organizează un spital. Construieşte un aparat pentru înlăturarea sechelelor paraliziei. Fundează o bibliotecă. Dă concerte (cânta admirabil), strânge bani, deschide o carieră de marmură în Suedia. Călătorii de afaceri. Întreţine jumătate din efectivul forţelor armate coloniale din oraşul Alger şi oferă gratuit filme educative pentru şcolari, în internate. De la singurătatea ei de altădată, se vede acum înconjurată de mii de prieteni. În încheiere, un elogiu adus activităţii omeneşti şi medicinii. (Editura "Coasta de Fildeş", Cairo 1938.)
SIMION GABRIEL: "Dincolo de front". Versuri. - O poetică oarecum interesantă, lipsită însă de forţă şi sărăcăcioasă în ceea ce priveşte ideile. "Durerea noastră surdă şi amară / O grămădii pe-o singură vioară" sunt versuri artificioase. Este, de altfel, nepotrivit să construieşti o imagine din senzaţii gustative şi sonore. "E trist diaconul Iachint / Şi temerile lui nu mint / Fur şi tâlhar întru Hristos, / El printre fraţi trecu sfios", din altă poezie, e de fapt proză curată. (Nu am putut recenza întreg volumul, paginile cărţii fiind desfăcute. De pildă, la pag. 18 găsesc următoarele: "L'otite moyenne se propage assez souvent aux cellules mastoidiennes, mastoidite, celle-ci est caracterisée et surtout provoquee par la presion locale, par la rougeur derriere l'oreille et quelquefois par de l'oedeme". Cred că fragmentul, de vreme ce e scris în franţuzeşte, nu aparţine volumului. (Editura "Salpetro" Geneva 1960.)
SALVADOR MARCA: "Pictor de caverne" - Despre apucăturile unui pictor explorator care joacă farse cercetătorilor desenând în timpul nopţii scene vânătoreşti pe pereţii peşterilor, pe care, de dimineaţă, specialiştii le descoperă cu entuziasm. Satisfacţia supremă a pictorului, care se vede expus la British Museum, în sala a III-a, a "rupeştrilor" (Editura "Solex", Graz, 1919).
MAIOR GRIGORE TAŞCĂ: "Principii morale la întemeietorii fanfarei Regimentului 95 infanterie - Olt" - Studiu exhaustiv. (Editura "Voluntarii Patriei", Piteşti 1938.)
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... 0918#10918
_______________________________________
 http://saturnalia.3xforum.ro/ ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
