|
|
Marilyn pe divan
Michel Schneider, traducere de Doru Mareş
19.09.2007
Marilyn pe divan ne aduce în prim-plan povestea relaţiei dintre două vedete hollywoodiene: Marilyn Monroe, sex-simbol al anilor '60, şi Ralph Greenson, psihanalistul multor staruri din Cetatea filmului şi ultimul terapeut al lui Marilyn. O poveste fină şi complexă între zeiţa sexului, pe de-o parte, în jurul căreia se învârt amanţi, soţi, mari iubiri sau aventuri de-o noapte, celebrităţi din lumea filmului şi mari scriitori; şi, pe de altă parte, acest psihanalist care a însoţit-o în ultimii trei ani de viaţă, încercând să-i ofere linişte, afecţiune, sfaturi profesionale şi chiar pasiune... fără a încălca totuşi tabuurile unei relaţii analist-pacient. Autorul nu ascunde nimic din teribilul zbucium din spatele imaginii perfecte ce apare în poze şi pe ecran, nici depresiile ei frecvente, nici maniile sexuale.
Este o carte dură, care dezveleşte total intimitatea din spatele idolului, o carte care-ţi taie respiraţia, ţinându-te totuşi prizonier.
Greenson este ultima persoană care a văzut-o pe Marilyn în ziua morţii ei, motiv pentru care a fost chiar bănuit de crimă. O relaţie puternică, de care nici unul nu s-a mai putut lipsi. De altfel, Greenson, se pare, nu şi-a mai putut reveni niciodată după moartea lui Marilyn.
Contrar avertismentelor din romane şi filme, personajele acestei cărţi sunt autentice. Apar rând pe rând detalii despre: Arthur Miller, Truman Capote, Yves Montand, fraţii Kennedy, John Huston, George Cukor, Frank Sinatra, Clark Gable, Anna Freud (fiica lui Freud, care şi ea a fost pentru o perioadă analista lui Marilyn), Vladimir Nabokov, Scott Fitzgerald. Carte câştigătoare a Premiului INTERALLIE 2006, Franţa.
Michel Schneider este psihanalist şi autor al cărţilor: Blessures de mémoire, Voleurs de mots, Bleu passé, Je crains de lui parler la nuit.
****
Marilyn - Ultimele şedinţe
Los Angeles, Downtown, West 1st Street, august 2005
REWIND. Banda de la capăt. De reînceput întreaga poveste. Nouă trecere în revistă a ultimei şedinţe a lui Marilyn. Întotdeauna lucrurile încep cu sfârşitul. Îmi plac filmele care lasă o portiţă deschisă către o cale off. Cât despre imagine, mai nimic: o piscină în care pluteşte un corp, coroanele palmierilor agitaţi ca de un tremur, o femeie dezbrăcată pe un cearceaf albastru, sclipiri de sticlă în penumbră. Şi cineva care vorbeşte. Care îşi vorbeşte. Pentru a nu fi chiar singur de tot. Un bărbat fugind, o persoană particulară, un medic - sau un psihanalist, de ce nu - care îşi povesteşte viaţa privind-o de cealaltă parte. Vorbind despre ceea ce îl face să moară, evocă lucrurile prin care a trăit. Vocea pare a-i spune: "Ascultă-mă, căci eu sunt tu însuţi". Povestea este chiar această voce, nu naraţiunea din care se compune.
O să încerc să povestesc povestea asta. Povestea noastră. Povestea mea. O poveste ticăloasă, chiar dacă i-am suprima finalul. O femeie deja cam moartă, trăgând după ea, de mână, o fetiţă tristă. O duce să o vadă doctorul de cap, doctorul de cuvinte. Ăsta o ia şi-o aruncă. O ascultă. Cu iubire şi cu abjecţie, o ascultă doi ani şi jumătate. Dar nu aude nimic şi o pierde. Ar fi să fie o poveste tristă, sinistră, în care nimic nu răscumpără melancolia, nici măcar surâsul prin care Marilyn pare să îşi ceară scuze fiindcă este atât de frumoasă.
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... 1148#11148
_______________________________________
 http://saturnalia.3xforum.ro/ ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
