|
|
Theodor W. Adorno
Minima moralia
Editura ART, 2007
traducere din limba germană şi prefaţă de Andrei Corbea
Citiţi prefaţa acestei cărţi.
*****
7
They, the people. Faptul că, de cele mai multe ori, intelectualii au de-a face cu intelectuali ar trebui să nu-i tenteze pe aceştia a-i considera pe cei asemenea lor drept mai josnici în raport cu restul omenirii. Căci ei ajung să se cunoască în ipostaza cea mai ruşinoasă şi mai nedemnă dintre toate, cea de solicitanţi aflaţi în concurenţă, şi, aproape obligatoriu, îşi arată reciproc cele mai scârboase feţe. Pe ceilalţi oameni, mai ales pe cei simpli, ale căror calităţi intelectualul este atât de înclinat să le accentueze, acesta îi întâlneşte mai cu seamă în rolul celor care vor să vândă ceva cuiva, fără să se teamă că acel client s-ar putea amesteca vreodată în treburile sale. Mecanicului auto sau fetei de la dugheana de băuturi le vine uşor să rămână corecţi: amabilitatea este pentru ei un dictat al şefilor. Dacă, dimpotrivă, analfabeţii se duc la intelectuali, pentru ca aceştia să le redacteze scrisorile, experienţa poate fi şi ea una relativ pozitivă. Când însă oamenii simpli trebuie să se încaiere pentru partea lor din produsul social, ei depăşesc în invidie şi în capacitate de a urî tot ce se poate vedea la literaţi şi capelmaiştri. Glorificarea splendizilor underdogs trebuie extinsă asupra splendidului sistem care i-a făcut aşa. Sentimentele îndreptăţite de vinovăţie ale celor scutiţi de munca fizică nu trebuie să devină însă scuză pentru "idioţia ruralităţii". Intelectualii, singurii care scriu despre intelectuali şi care, în numele autenticităţii, le creează proasta reputaţie, întăresc minciuna. O mare parte din antiintelectualismul şi iraţionalismul ce domină până la Huxley se datorează faptului că scriitorii acuză mecanismul concurenţei fără să-l pătrundă, motiv pentru care îi şi cad victime. În propria lor branşă, ei şi-au interzis conştiinţa lui tat twam asi. De aceea se şi duc ulterior să viziteze templele indiene.
8
Vezi cu cine te înhăitezi. Există un fel de amor intellectualis pentru personalul de la bucătărie, tentaţie pentru cei ocupaţi cu teoria sau cu artele de a mai slăbi puţin din exigenţele spirituale ce şi le impun, de a nu-şi mai ţine rangul, lăsându-se în voia obiceiurilor, pe care, lucizi fiind, le-au respins. Dar, pentru că intelectualul nu mai acceptă nici o normă impusă, nici măcar vreuna preluată prin educaţie, iar miile de solicitări ale sistemului îi pun la încercare puterea de concentrare, efortul de a produce ceva care să rămână devine atât de mare, încât abia dacă mai sunt capabili să şi-l asume. Presiunea conformismului, ce apasă asupra oricărui creator, coboară la rândul ei ştacheta pretenţiilor faţă de sine însuşi. Centrul autodisciplinei intelectuale a intrat în descompunere. Tabuurile ce definesc nivelul intelectual al unui individ, aceste experienţe sedimentate şi cunoştinţe dezarticulate, se opun permanent propriilor porniri, pe care el prinde să le dezavueze, dar care sunt atât de puternice, încât doar o instanţă necontestată şi necontestabilă le poate ţine piept. Ce este valabil pentru instincte este nu mai puţin valabil pentru spirit: pictorul şi compozitorul, care îşi interzic o anume combinaţie de culori sau un anume acord pentru că li se pare kitsch, scriitorul agasat de întorsături de frază, pe care le găseşte banale sau pedante, reacţionează atât de violent împotriva lor deoarece află în ei înşişi resorturi ce-i atrag într-acolo. Refuzul corupţiei ce domină cultura presupune faptul că ai colaborat îndeajuns încât să fi simţit furnicături în degete la atingerea ei, dar că din această participare s-a născut şi puterea de a te elibera de ea. Această forţă, ce se manifestă ca rezistenţă individuală, nu este câtuşi de puţin de natură exclusiv individuală. Conştiinţa intelectuală, care o înmănunchează, posedă, la fel ca şi supraeul moral, o dimensiune socială. O asemenea conştiinţă se constituie pornind de la reprezentarea unei societăţi drepte şi a cetăţenilor acesteia. Dacă respectiva viziune tinde să se estompeze cumva - şi te întrebi dacă te mai poţi lăsa orbeşte în seama ei -, atracţia intelectuală spre zonele inferioare trece dincolo de orice cenzură, încât toată murdăria pe care civilizaţia noastră barbară o lasă în individ, incultura, frivolitatea, familiaritatea grosieră, lipsa de politeţe ies din nou la iveală. De cele mai multe ori, ea se raţionalizează ca umanitarism, ca voinţă de a te face înţeles de ceilalţi, ca sentiment de responsabilitate rezultat din experienţă. Dar acest sacrificiu al disciplinei intelectuale îl afectează prea puţin pe cel care şi-l asumă, încât să-l crezi că se sacrifică într-adevăr. Constatarea este valabilă în chip brutal şi pentru acei intelectuali a căror situaţie materială s-a schimbat: din clipa în care se lasă cât de cât convinşi că vor trebui să-şi câştige existenţa doar prin scris şi prin nimic altceva, ajung să producă exact aceleaşi rebuturi, pe care, pe când erau bine hrăniţi, le condamnau în termeni violenţi. Asemenea emigranţilor care au fost cândva bogaţi şi care în străinătate îşi manifestă după pofta inimii zgârcenia, pe care le-ar fi plăcut s-o fi practicat dintotdeauna, cei săraci cu duhul mărşăluiesc încântaţi spre iadul care, pentru ei, se confundă cu împărăţia cerului.
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... 1343#11343
_______________________________________
 http://saturnalia.3xforum.ro/ ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
