|
|
Cea mai frumoasă istorie a fericirii
André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge, traducere de Marina Mureşanu Ionescu
31.10.2007
André Comte-Sponville, Jean Delumeau, Arlette Farge
Cea mai frumoasă istorie a fericirii
Editura ART, 2007
traducere de Marina Mureşan Ionescu
Citiţi prologul acestei cărţi.
*****
Actul I
La originile înţelepciunii
Scena 1
O căutare antică
La început a fost Socrate şi, cu el, primii paşi ai filosofiei, pentru care singurul element de interes, unicul obiect este omul, cu viaţa, originea, destinul şi... fericirea lui.
Şi apăru Socrate...
Alice Germain: Dacă există un început al istoriei fericirii, acesta pare să coincidă cu naşterea filosofiei, în Grecia, între secolele al VI-lea şi al V-lea î.e.n. Cum poate filosofia, care este o activitate intelectuală, să spună ceva cu privire la fericire, cea care ţine de registrul trăirii? De ce filosoful ar şti mai mult decât alţii despre fericire?
André Comte-Sponville: Fericirea nu începe odată cu filosofia: au existat oameni fericiţi şi nefericiţi cu mult înainte ca filosofii să reflecteze la asta! Nu fericirea începe cu filosofia, ci un anumit mod de a o gândi, deci, de a o căuta. Cum? Trecând prin abstractizare, prin raţiune, reflecţie, argumentare... Din momentul în care încercăm să medităm la fericire (întrebându-ne, de pildă, "Ce înseamnă să fii fericit?", "Ce ne face fericiţi?" , cu condiţia să facem asta în mod raţional, facem filosofie. Dar este adevărat că secolul al V-lea î.e.n. constituie un moment particular, cel al "revoluţiei socratice", şi presupune, de asemenea, un loc particular, Grecia.
A.G.: Ce înseamnă această "revoluţie socratică"?
A.C-S.: Primii filosofi greci, pe care îi numim presocratici - Anaximandru, Heraclit, Parmenide etc. -, nu erau filosofi ai fericirii, ci filosofi ai naturii sau ai fiinţei. Socrate operează o revoluţie intelectuală deplasând interogaţia filosofică de la o întrebare prim(itiv)ă - "Ce este fiinţa?" sau "Ce este natura?" - la o întrebare istoric secundă - "Ce este omul?" sau chiar "Ce sunt eu?". Este celebrul "Cunoaşte-te pe tine însuţi". Filosofia se recentrează asupra problematicii omului, deci asupra scopului fericirii. A te cunoaşte pe tine însuţi nu înseamnă a te contempla narcisist. Înseamnă a căuta să ştii ce eşti, dar şi ce trebuie să fii; înseamnă a te întreba cum să gândeşti, cum să trăieşti, cum să fii fericit. Astfel, începând cu Socrate, majoritatea filosofilor greci vor fi nişte filosofi ai fericirii, nişte eudemonişti (din grecescul eudaimonia - "fericire", cu alte cuvinte, nişte gânditori care consideră fericirea binele suprem.
A.G.: De ce trebuie să gândim fericirea?
A.C-S.: Pentru că trebuie să gândim totul! Este pariul filosofiei: să trăim cu gândirea, să gândim viaţa, să ne trăim gândirea... Acest lucru nu e valabil numai pentru fericire, ci pentru tot (începând chiar cu Marele Tot: universul), mai ales pentru toate activităţile umane. De exemplu, grecii au descoperit matematica; dar, de îndată ce au început să se gândească la această disciplină, să se întrebe ce este un adevăr matematic, ei nu au mai fost matematicieni, ci filosofi. Filosofia nu constituie o nouă cunoaştere; ea constituie o reflecţie asupra cunoştinţelor disponibile (de exemplu, asupra matematicii) şi asupra experienţei trăite (de exemplu, asupra fericirii sau a nefericirii).
A.G.: Filosofia este, oare, cu adevărat utilă în căutarea fericirii?
A.C-S.: Majoritatea filosofilor vor răspunde afirmativ, dar vor mai spune că nu acest lucru este esenţial. Filosofia, prin vocaţie, plasează adevărul mai presus decât utilitatea, deci mai presus decât fericirea. Deşi gândirea fericirii nu o face mai accesibilă, această gândire este totuşi preferabilă prostiei sau orbirii. Cu toate acestea, cvasimajoritatea filosofilor, începând cu grecii, ne învaţă că filosofia ne poate, într-adevăr, ajuta să devenim mai fericiţi!
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... 2629#12629
_______________________________________
 http://saturnalia.3xforum.ro/ ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
