|
|
Carnavalul revoluţiei: Europa Centrală 1989
Padraic Kenney, traducere de Laura Stroe-Botorcu
07.11.2007
Padraic Kenney
Carnavalul revoluţiei: Europa Centrală 1989
Editura Curtea Veche, 2007
*****
Intro
Padraic Kenney este profesor de istorie la Universitatea din Colorado. A studiat Limbile şi literaturile slavice la Colegiul Harvard, având un master în istorie la Universitatea din Toronto şi un doctorat la Universitatea din Michigan. Vorbeşte poloneza, rusa, slovaca, ucraineana, ceha, germana şi franceza. Carnavalul revoluţiei: Europa Centrală 1989 a fost urmată de The Burdens of Freedom - Eastern Europe Since 1989, publicată la Zed Books, în 2006, la Londra. Padraic Kenney este, din 2005, preşedintele Asociaţiei de Studii Poloneze. În 1998 a primit premiul Orbis Book pentru Rebuilding Poland: Workers and Communists, 1945-1950.A Carnival of Revolution: Central Europe, 1989, care a apărut la Princeton University Press în 2002, a fost tradusă şi publicată în cinci limbi: ucraineană, poloneză, cehă, bielorusă şi română (prezenta traducere).
*****
Introducere. Teatru stradal, poezie concretă
Marţi, 16 februarie 1988. Era Mardi Gras, ultima zi înainte de începerea Postului Mare. Era o vreme însorită şi neobişnuit de caldă în Polonia, temperaturile urcând chiar până la 15°C în oraşul sud-estic Wrocław. Era ocazia perfectă pentru un carnaval tradiţional, de genul celui din Rio de Janeiro, transpus cu diplomaţie într-un decor comunist: "Carnavalul ProletaRIO" (Karnawał RIObotniczy). Mulţimea care s-a adunat în jurul ceasului de pe strada Świdnicka în centrul acestui oraş de şase sute de mii de locuitori a fost estimată la aproximativ cinci mii de participanţi.
Afişele lipite pe stâlpi şi manifestele distribuite în şcoli şi facultăţi purtau următorul slogan: "Haideţi să facem oraşul nostru mai strălucitor decât Las Vegasul. Îmbrăcaţi-vă la patru ace. De data aceasta, poliţia nu se va atinge de noi. Vom rosti un cuvânt magic, şi poliţiştii fie vor dispărea, fie se vor alătura carnavalului." Chiar şi crainicii postului popular Radio Trei au făcut apel la ascultătorii lor să se alăture festivităţilor, până când autorităţile şi-au dat seama cine organizase carnavalul şi au retras invitaţia.
Astfel a început un alt eveniment, inventat (ca să nu spunem "organizat" de Alternativa Portocalie. Conducătorul acestei grupări de gherilă ce organiza adevărate spectacole de stradă, Waldemar Fydrych, supranumit "Maiorul", în vârstă de 34 de ani, nu a reuşit să ajungă: a fost reţinut de poliţie, cu tot cu megafonul său făcut dintr-un con portocaliu de circulaţie, atunci când a încercat să se apropie de mulţime. Dar spectacolul a continuat şi fără el. Toţi cei prezenţi erau înarmaţi cu fluiere sau sirene. Chitaristul Krzysztof "Jakub" Jakubczak agita mulţimea cu melodii pentru copii, cântece comuniste şi imnuri naţionaliste. Spectacolul a inclus un schelet şi o orchestră improvizată cu o tobă gigantică. În mulţime se amestecaseră oameni deghizaţi în membri ai Ku Klux Klan-ului, care fluturau pancarte cu lozinca "Deschideţi graniţele, ca să fugim la Calgary", ştrumfi, un miner, care împărţea bucăţi de cărbune, şi o marionetă care îl întruchipa pe Jaruzelski. Scufiţa Roşie mergea braţ la braţ cu lupul cel rău, însoţiţi de un urs înarmat cu o mitralieră.
Mulţimea scanda "Poliţia să petreacă alături de noi!" şi "Hocus-pocus!", dar bineînţeles că poliţiştii nu au dispărut nicăieri. Dimpotrivă, aceştia i-au prins pe rebeli şi i-au înghesuit în dubele care îi aşteptau. Mulţimea nestăpânită i-a eliberat pe deţinuţi imediat după ce poliţia i-a strâns la un loc; Jakubczak însuşi a fost eliberat de patru ori. Mulţi membri ai forţelor de ordine au fost blocaţi în maşinile lor de mulţimea de oameni. În cele din urmă, câteva zeci de poliţişti au format un zid uman şi au măturat strada Świdnicka de manifestanţi. Un săptămânal underground a scris: "A fost o scenă care l-ar fi lăsat cu gura căscată pe orice suprarealist." Să fi fost linia de bătaie a oamenilor cu coifuri albastre doar un participant întârziat la festivităţi? Nici vorbă. La ora cinci după-amiaza, evenimentul luase deja sfârşit, exceptând secţia de poliţie unde Jakubczak a organizat un mic spectacol ad-hoc cântând la chitară, în timp ce zecile de deţinuţi aşteptau să îşi primească mustrările cuvenite şi apoi să fie trimişi acasă.
Conform criticilor severe din presa comunistă, nu a fost decât o manifestare de nesăbuinţă a studenţilor, care a trebuit să fie suprimată pentru a nu paraliza traficul la o oră de vârf pentru cetăţenii care făceau naveta de la serviciu acasă. Aceasta a fost doar o versiune. O altă versiune susţinea că a fost vorba despre o reacţie politică la creşterea preţurilor, anunţată la începutul lunii februarie, şi la eşecul programului de reformă economică în mai multe etape lansat de regim. În fond, una dintre pancartele manifestanţilor promitea o strângere iminentă a curelei naţiunii: "A doua etapă a reformei: Carnavalul. A treia etapă: Miercurea Cenuşii".
Relatarea privitoare la acest eveniment din cel mai mare ziar underground al Solidarităţii, Tygodnik mazowsze, a fost publicată alături de un articol scris de strategul Solidarităţii, Jacek Kuroń, care avea un început de rău augur: "Spectrul erupţiei sociale este un fenomen care bântuie această ţară." Kuroń se temea de consecinţele destabilizatoare ale unei astfel de explozii şi se întreba dacă rezultatul va fi un conflict masiv între stat şi societate. După aşa-numitul "karnawał", probabil că autorităţile din Wrocław au fost şi ele de acord că temerile lui Kuroń începeau să se adeverească. Cu toate acestea, nu putem să nu ne întrebăm: cât de grav poate fi mesajul politic pe care îl transmite o Scufiţă Roşie?
Un an mai târziu, Kuroń şi restul membrilor de elită ai Solidarităţii urmau să negocieze cu reprezentanţii regimului comunist. Aceste negocieri, care ar fi fost inimaginabile în februarie 1988, au condus la legalizarea Solidarităţii, la alegeri aproape libere şi, în cele din urmă, la căderea comunismului în Polonia şi în toată Europa Centrală. Un regim care ezita între reformă şi represiune a fost dispus să discute cu o opoziţie care se temea de puterea furiei unei societăţi coalizate.
Atunci de ce locuitorii din Wrocław au ieşit pe străzi în ziua aceea de iarnă, şi ce rol joacă ei în povestea revoluţiilor din 1989? Putem începe să reconstituim acest puzzle recunoscând faptul că drumul de la temerile din 1988 până la triumful din 1989 este improbabil. Este vorba despre o lume întoarsă cu susul în jos în doar câţiva ani. În fond, nu putem nega faptul că Scufiţa Roşie a socializat cu lupul cel rău (în ciuda ursului înarmat de alături). Vom vedea că povestea aceasta ne poartă pe străzile din Wrocław şi prin lumea stranie a Alternativei Portocalii şi chiar mai departe de atât, ne va duce pe străzile a zeci de oraşe, însoţiţi de numeroase alte mişcări, în mijlocul unor evenimente uitate de relatările obişnuite ale celui mai mare eveniment revoluţionar contemporan.
Anul 1989, momentul în care Războiul Rece şi comunismul au pierdut în faţa democraţiei, a pieţei libere şi a aspiraţiilor naţionaliste, atât în Europa Centrală, cât şi în întreaga lume, a fost un an al începuturilor şi al finalurilor dramatice şi proeminente. Liderii comunişti au dat mâna cu disidenţii abia ieşiţi din închisoare, un filozof a fost ales preşedinte, iar steagurile, cu simbolul comunismului din centru tăiat, au fluturat deasupra mulţimilor triumfătoare.
Revoluţiile nu sunt doar momente cruciale ale istoriei; Revoluţia Franceză şi Revoluţia Rusă erau fascinante nu numai pentru noua lume pe care o aduceau, ci şi pentru atmosfera de posibilităţi nelimitate şi de diverse aspiraţii. Atât 1917, cât şi 1789 au fost etape în care societăţile şi mişcările sociale politice au urmat cu înverşunare diverse programe, prin ritualuri publice elaborate, sărbători şi uneori lupte. Deşi odinioară imaginea mulţimilor dezlănţuite, manipulate de lideri iscusiţi, a dominat memoria istorică, acum ştim că povestea este cu mult mai interesantă decât atât.
Poate pentru că Europa Centrală este o regiune mai puţin cunoscută şi pentru că evenimentele s-au derulat atât de repede în şase ţări, relatările despre anul 1989 reuşesc adesea să mistifice în loc să clarifice. Chiar şi savanţii care cunosc foarte bine această regiune recurg uneori la supranatural pentru a explica modul în care democraţia şi libertatea au reuşit să iasă la suprafaţă din blocul comunist. A fost un "an al miracolelor" (sau annus mirabilis) în care "puterea oamenilor a aprins o lumină în noapte." Relatările referitoare la miracole subite ar trebui să trezească suspiciunile oricărui istoric. Transformările uriaşe, ca cele din 1989, nu pot apărea din neant; miracolele se întâmplă mult prea rar. Trebuie să presupunem, măcar prin analogie cu alte mişcări revoluţionare, că oamenii care au apărut pe străzi sau la cabinele de vot s-au trezit pe o scenă deja pregătită pentru şi de ei.
http://saturnalia.3xforum.ro/viewtopic. ... 2971#12971
_______________________________________
 http://saturnalia.3xforum.ro/ ENJOY LIFE LIKE I DO
|
|
